Blog cu şi despre fotografii

Muuult luuut.

2009-07-01T14:35:00.000-07:00

A fost odată ca niciodată.

2009-05-25T15:11:00.001-07:00

Pozele's făcute pentru a spune o poveste. Pozele, adica pozele fotografii. Iar unii, ceva mai norocoşi ca noi, ştiu să spună poveşti foarte frumoase.

The miracle

The novelist

Matt Sartain. Blog aici. Portofoliu aici.

Adevărului, Frumosului şi Binelui

2009-05-02T11:28:00.000-07:00

Oglindă, oglinjoară..

2009-05-02T11:25:00.000-07:00

O zi cu soare şi'o plimbare

2009-04-19T15:43:00.000-07:00

We all want to be heroes.

2009-04-19T15:36:00.000-07:00

Râzând la soare

2009-04-19T15:33:00.000-07:00

112

2009-04-11T04:07:00.000-07:00

Pe data de 8 aprilie s-a încheiat expoziţia "Proiect 112" de la Biblioteca Central Universitară din Bucureşti, semnată Alex Gălmeanu şi realizată în colaborare cu Mihaela Berciu.

Despre Proiectul 112: pune arta faţă în faţă cu teroarea violenţei în familie. Acesta se materializează sub forma a 24 de portrete înfăţisând personalităţi masculine de prim rang din Romania în ipostaze asemănătoare victimelor violenţei domestice. (mai multe aici)

Mi se pare una dintre cele mai bine construite expoziţii pe care le'am văzut în România. Există o coerenţă incredibilă între fotografii şi din acest motiv, mesajul este cu atât mai puternic. E genul de chestie care pur şi simplu simt nevoia să o împărtăşesc şi mai departe, la mai multă lume.

Fotografiile pot fi în totalitate vizualizate online, aici.

Later edit: Making of'ul aici.

Just another brick in the world

2009-04-06T14:42:00.000-07:00

Magnolii

2009-04-05T11:10:00.001-07:00

Gotta know?

2009-03-23T15:00:00.000-07:00

În loc de ghiocei

2009-03-01T06:59:00.001-08:00

În final, toate promisiunile sună la fel

2009-02-28T16:08:00.000-08:00

Toate drumurile duceau în acelaşi punct

2009-02-28T16:06:00.000-08:00

16

2009-02-01T02:48:00.000-08:00

Vernisajul va avea loc marţi, 3 februarie 2009, de la ora 19:30, la Casa de Cultură Mihail Urscahi, Iaşi.

Expoziţia este deschisă în perioada 3-28 februarie 2009.

Chapeu bas, mes amis!

Pe unde mă plimb eu zilnic

2009-01-31T15:05:00.000-08:00

Trebuie neapărat să intraţi pe blogurile de aici şi aici. Fotografii, fiecare cu povestea din spatele lor.

Cel mai probabil ştiaţi de ele deja, dar eu vi le zic oricum.

Pentru că'mi plac foarte mult.

2009-01-24T11:44:00.000-08:00

Nu aparatul îl face pe fotograf

2009-01-24T04:37:00.000-08:00

Nemulţumirea, în unele domenii, m'a adus departe. Bineînţeles, mereu am branduit'o în dorinţa de a excela. În esenţă însă, între noi fiind vorba, era vorba de nemulţumire.

Cu toate acestea, mereu am încercat să mă furişez în afara categoriei persoanelor veşnic nemulţumite de aparatul lor de fotografiat. Din categoria acelor persoane pentru care termenul de obiectiv era în sine... un obiectiv, ce trebuia, mai ales, bifat. Persoane care ar fi putut foarte uşor să facă fotografii demne de galeriile marilor profesionişti, doar că egzista o problemă: le lipsea jucăria potrivită. Mereu. Lor, mereu le lipseşte jucăria potrivită. Indiferent de suma investită în aparatură, lor mereu le lipseşte acel aparat care, bineînţeles, ar face diferenţa.

Vorbesc despre acei oameni care sunt într-o veşnică aşteptare. În aşteptarea acelui obiectiv care tocmai a apărut, în aşteptarea noului model de aparat care are o setare în plus faţă de cele câteva mii existente deja pe aparatul propriu. Acele persoane pentru care acea setare nouă stă în calea pozelor excepţionale, pe care ei oricum pot să le facă.

Poate greşesc, însă eu nu m'am considerat niciodată mai puţin fotograf, doar pentru că prima mea întrebare nu era Ce obiectiv ai? Am visat multă vreme la un aparat complicat, pentru că, aşa cum spuneam mai demult, această dorinţă vine în mod organic, odată cu pasiunea. E adevărat, unele lucruri în acest domeniu, pur şi simplu nu le poţi face sau învăţa, dacă îţi lipseşte un aparat pe măsură. Cu toate acestea, am încercat ca acest lucru să nu mă oprească niciodată din a mă juca sau experimenta. Am să îi fiu mereu recunoscătoare săpunierei avute, pentru a fi avut meritul de a'mi deschide apetitul pentru un lucru atât de deosebit şi plin de simţire cum e fotografia.

Având un aparat nou şi deci, atât de multă tehnologie pusă în mână sau mai bine zis, după gât, am avut un sentiment cu totul ciudat. Un sentiment similar cu acela pe care îl ai atunci când stai în faţa unei persoane pe care o admiri foarte tare. Sentimentul că nu ştii foarte multe lucruri şi că ai foarte multe de învăţat.

Crezând cu ardoare în faptul că aparatul cel mai bun este acela pe care îl cunoşti, m'am simţit drept o fată timidă ce se afla la începutul unei discuţii cu o persoană total necunoscută. Stângace în dialog şi necreativă în porniri.

M'am aflat pusă în faţa pericolului ca joaca de până atunci să se transforme într-o presiune de a face poze bune. Poze corecte. Până la urmă, de acum încolo, nu mai aveam nici un motiv, nu mai aveam nici o scuză.

Şi atunci, am stat puţin şi m'am gândit.

Pentru mine, fotografia este o pasiune. Este un lucru pe care îl fac pentru că îmi gâdilă simţurile într-un mod plăcut. Şi atât. Este un lucru care trebuie să vină în mod natural, când şi mai ales, cum am eu chef.

Crezând cu ardoare şi în acest lucru, am dat la o parte presiunea de a mă ridica la acele presupuse standarde, am pus aparatul pe auto (asta da sfidare!) şi am început să fac ce ştiu mai bine: să mă joc. Unele poze ieşeau mai bine, altele mai puţin. Diferenţa însă faţă de draga mea săpunieră, era că acum aveam luxul la o foarte importantă întrebare: De ce? De ce nu a ieşit această fotografie bine? Mai mult, aveam luxul de schimba ceea ce nu a ieşit bine. Era prea întuneric, micşoram diafragma (deschiderea diafragmei era mai mare, prin urmare lăsam astfel să intre mai multă lumină). Dacă era prea multă lumină, micşoram timpul de expunere (intră aceeaşi cantitate de lumină, dar într'un timp mai scăzut). Teoria despre care am auzit atât de multe şi nu aveam cu ce să o aplic avea, brusc, sens. Iar deciziile pe care le luam erau bazate pe argumente şi erau, mai ales, gândite.

Renunţând la presiunea de a face poze bune, asumându'mi rolul de profan în domeniu, actul de învăţare a venit mult mai natural. Totul pornea de la simpla întrebare: De ce? Recunosc, sunt vinovată de a nu crede în fotografii bune din întâmplare. Nu neg factorul noroc, însă ca şi în viaţă, norocul ţi'l mai şi faci.

Descoperind aceste lucruri, am sentimentul plăcut de a fi făcut lucrurile cum trebuie. Am trecut la o etapă nouă, fără să cad pradă tentaţiei de a transforma o pasiune în dorinţă de competiţie. Cuvântul trebuie nu are ce căuta între fotografiile mele.

Relaţiile cu pasiunile pe care le avem, ca orice alte relaţii de altfel, necesită muncă. Necesită timp, atenţie, grijă, cărămizi care trebuiesc clădite, tentaţii care trebuiesc înfruntate, supărări care trebuiesc reparate, dezamăgiri care în mod inevitabil apar şi trebuiesc acceptate. Ca în orice altă relaţie, lucrurile trebuiesc construite în mod durabil, deciziile trebuiesc luate după valori în care credem, iar greşelile trebuiesc asumate.

Acestea fiind spuse, simt că am mai crescut puţin. Da, şi ca fotograf.

De multe ori credem, fără să ştim de ce.

2009-01-22T13:42:00.000-08:00

Nu e loc de îndoială, pur şi simplu ştii.

O, ce veste minunata!

2009-01-07T01:29:00.000-08:00

Am aparat nou. Ne intelegem tare bine...
Si da, am fost in Olanda.

Despre mine

2008-12-19T06:14:00.000-08:00

Singură

2008-10-11T16:54:00.000-07:00

Nimic nu e plictisitor sau simplu la Praga. Nici măcar primăria.
pe negru, aici.

Nu multe s-au schimbat

2008-10-11T15:44:00.000-07:00

În Dresda, 35 de prinţi, regi şi nobili sunt afişaţi călare, împreună cu soldaţi şi oameni de rând, într'un mozaic lung de 100 de metri (334ft). Cunoscut sub denumirea de Procesiunea prinţilor sau Fürstenzug, el arată o paradă de conducători de la Casa de Wettin de la 1127. Mozaicul a fost iniţial pictat între 1870 şi 1876 de către Wilhelm Walter. Miraculos, a supravieţuit bombardamentelor din februarie 1945.

cu fundal negru, aici

Unele lucruri nu se demodează

2008-10-11T14:22:00.000-07:00

cum ar fi muzica live, în mijlocul zilei, în mijlocul unui oraş vechi.
pe negru, aici

Lenevind împreună

2008-10-11T13:41:00.001-07:00

Undeva, în al 9 lea cer. Mult deasupra Pragăi, oricum.
Cu fundal negru, aici.

Turism la vârsta a doua

2008-10-11T13:33:00.000-07:00

Două doamne, mergând agale către castelul din Praga.

pe fundal negru, aici.

Pălăvrăgeală

2008-10-11T13:21:00.000-07:00

În Dresdna, pe Hofkirche, catedrala Romano-Catolică, construită de Friedrich August II.

cu fundal negru, aici

Culori!!!!!!

2008-08-24T15:46:00.000-07:00

Mda, am o problemă cu şalurile. Mi le'aş cumpăra pe toate culorile posibile şi imposibile, ceea ce evident nu e de făcut, şi ceea ce oricum nu se poate. Financiar vorbind. Şi atunci, închipuiţi'vă dilemă, pentru cumpărătorul din mine, atunci când stau în faţa unui astfel de teanc, şi trebuie să iau o decizie.

Vedere din Istanbul

2008-08-24T15:44:00.000-07:00

Ce unii văd pe geam

2008-08-24T14:19:00.000-07:00

Minarete

2008-08-24T14:18:00.000-07:00

Privind apusul

2008-08-16T01:40:00.000-07:00

Pătrate

2008-08-16T01:29:00.000-07:00

Istanbul

2008-08-15T06:11:00.001-07:00

Expoziţie foto

2008-07-04T02:34:00.000-07:00

Comunitatea foto din Iaşi (www.blur.ro/forum) vă invită în perioada 5-13 iulie la expoziţia de fotografie "Tradiţii. Forme şi lumină." Expoziţia se va desfăşura în faţa Casei de Cultură Mihai Ursachi şi va cuprinde cele mai reuşite fotografii realizate la Târgul "Cucuteni 5000". Vernisajul va avea loc sâmbătă, 5 iulie, la ora 11:00, în sala Diotima a Casei de Cultură Mihai Ursachi.

Raluca, spunând ceva.

2008-07-02T14:55:00.000-07:00

Bineînţeles că visez şi eu la unul dintre acele aparate complicate care, ca o regulă cumva nescrisă, confirmă, într'o primă etapă, accesul în lumea fotografilor (de oriunde ar fi ei). Fireşte că mă uit cu jind la diferite jucării (pe care sunt conştientă că nu le înţeleg acum, şi pe care ştiu sigur că, de le'aş avea, nu aş putea să le valorific,în prezent, nici la 10% din capacitatea lor maximă - ar trebui să învăţ). Fireşte că mă uit cu drag. Acest drag vine cumva la pachet, cu pasiunea. E uneori poate, chiar o dovadă a pasiunii pe care o ai pentru ceva. Fie că e drag pentru pentru fotografie, chibrite sau cărţi de joc (cuvinte alese nu neapărat la întâmplare).

Gândindu'mă şi reflectând la trecutul meu fotografic, mi'am dat seama că mai toate pozele care le'am făcut până acum (câteva luni), sunt făcute de cele mai multe ori cu aparate împrumutate, acele aşa zise săpuniere (cum am aflat mai târziu că sunt denumite), cam tot timpul dintr-un singur cadru şi nu din mai multe încercări, şi mai mereu sub presiunea unui Hai Ralucaaaaaaa, odatăăăă... Fotografia a fost realizată până acum mereu intuitiv, fără nici un fel de instruire, aplicând nişte reguli inainte de a afla că ele există.
Şi cu toate acestea, nu îmi e ruşine să arăt aceste poze. Nu îmi este ruşine, întrucât nu afirm că sunt ceva mai mult decât ceea ce sunt în realitate: un început. Pentru că eu sunt la început, acolo unde suntem toţi, cum mi'ar spune cineva înţelept.
Mai mult, unele fotografii am avut chiar curajul să le pun într-o expoziţie, alături de lucrările unor persoane poate mai experimentate/talentate/dăruite decât sunt eu.
Şi da, au fost făcute cu nişte săpuniere, aparate simple, profane. Poate din acest motiv, mulţumirea este cu mult mai mare. Eu sunt dovada vie că se pot valorifica şi aparate mai puţin performante.
Acest articol nu se vrea a fi o odă aduse acestora. Nici pe departe. Mai mult, pe propria piele am realizat faptul că, de la un anumit nivel încolo, atât evoluţia rezultatelor cât şi cea a procesului de învăţare necesită alt gen de aparate. Ce încerc însă să fac aici este să militez pentru un echilibru intern, care să îţi permită să te descurci cu ce ai. Şi să te motiveze să munceşti pentru mai mult. Să te motiveze să munceşti mereu mai mult.
Acest blog nu a fost făcut pentru a etala, cât mai degrabă pentru a responsabiliza. Pentru a mă responsabiliza. Un bun prieten (mentorii sunt şi prieteni, nu?) mi'a spus că de voi posta două fotografii pe săptămână, va fi tare bucuros. Prin urmare, ca şi pui în acest domeniu al fotografiei, ca şi proaspăt intrată într-o lume care uneori e mai mult umană decât artistică şi deci imperfectă, voi încerca să mă ridic la aşteptările acestor vorbe. Voi încerca să fac lumea bucuroasă. Cu săpuniere, DSLR-uri sau ce'o să am la îndemână.

Curcubeu în camera mea

2008-06-29T07:10:00.000-07:00

Soarele, reflectat de un CD pe tavanul din camera mea.

Fetiţă fără restricţii

2008-06-28T10:06:00.000-07:00

It's not a matter of fear.

2008-06-25T01:37:00.001-07:00

I am troubled.

I've just watched the War Photographer movie, a movie about James Nachtwey.
I am troubled and I do not know what are the proper words that should be used, in order to describe this documentary. How should you look at the pictures presented in it? Which is more strikening: the picture through its composition and technique, or the story behind it? I just cannot decide.

What kind of man is able able to stand in the middle of pain, and choose photograph it, instead of feeling it. As it was said, it's not a matter of fear, nor pain, because you do feel them. It's a matter of how you deal the fear.

James Nachtwey is also the winner of the TED prize. You can find his talk here , or simply by watching the youtube video below.

The worst thing is to feel that as a photographer I am benefiting from someone else's tragedy. This idea haunts me. It's something I have to reckon with everyday because I know, that if I allow genuine compasion to be overtaken by personal ambition I will have sold my soul. The only way I can justify my soul is to have respect for the other persons's predicament. The extent to which I do that is the extent to which I become accepted by the other, and to that extent I can accept myself.

În umbra altuia

2008-06-24T05:10:00.000-07:00

De la alţii: Planeta Tozer

2008-06-16T23:34:00.000-07:00

Cu ocazia lansării noului aparat foto 350 D-SLR, compania Sony a apelat la fotograful Jason Tozer (portofoliu aici) să facă nişte fotografii, astfel încât să vadă cam ce poate noul model. Personal, nu sunt un fan Sony, dar nu despre asta vorbim aici, ci mai degrabă de fotografiile i-au ieşit lui Tozer. (un set foarte inspirat numit Planeta Tozer).

Sincer, m-am cam gândit ceva (dar nu atât de mult, nu vă entuziasmaţi) până când mi-am dat seama ce reprezintă efectiv pozele. Şi nu am putut să nu zâmbesc când mi-am dat seama că vorbim, de fapt, despre bule de săpun, pozate foarte aproape.

Setul complet poate fi găsit aici.
Uitându-mă pe site-ul Sony, mi-am dat seama şi de unde a venit ideea, bulele de săpun fiind tema centrală şi pe site. (coerenţă deci şi la nivel de comunicare)
Aspectul de planetă a fost obţinut prin suflatul printr-un pai, într-o farfurie cu soluţia de săpun.

Pentru restul imaginilor s-a folosit pur şi simplu un umeraş de haine îndoit şi o cantitate foarte mare de soluţie de săpun. Ah, şi un asistent.

Personal, ideea mi se pare foarte tare. O mai detaliată descriere a modalităţii de realizare a pozelor, aici.

Dimineaţa, când mă trezesc eu

2008-06-16T14:25:00.000-07:00

Te rog eu mult, să..

2008-06-16T14:23:00.000-07:00

Apă, de oriunde te-ai uita

2008-06-16T14:20:00.000-07:00

Apus. Clasic.

2008-06-16T14:15:00.000-07:00

Să mai stăm puţin

2008-06-16T14:13:00.000-07:00

Deşertăciunea deşertăciunilor

2008-06-16T14:12:00.000-07:00

O ţigară, te rog!

2008-06-16T14:05:00.000-07:00

Spinning around

2008-06-16T14:00:00.001-07:00

Pe mare

2008-06-16T13:57:00.000-07:00

Sunt tânăr, Doamnă!

2008-06-16T12:19:00.000-07:00