vineri, 19 decembrie 2008
sâmbătă, 11 octombrie 2008
Nu multe s-au schimbat
În Dresda, 35 de prinţi, regi şi nobili sunt afişaţi călare, împreună cu soldaţi şi oameni de rând, într'un mozaic lung de 100 de metri (334ft). Cunoscut sub denumirea de Procesiunea prinţilor sau Fürstenzug, el arată o paradă de conducători de la Casa de Wettin de la 1127. Mozaicul a fost iniţial pictat între 1870 şi 1876 de către Wilhelm Walter. Miraculos, a supravieţuit bombardamentelor din februarie 1945.
Pălăvrăgeală
În Dresdna, pe Hofkirche, catedrala Romano-Catolică, construită de Friedrich August II.cu fundal negru, aici
duminică, 24 august 2008
Culori!!!!!!
Mda, am o problemă cu şalurile. Mi le'aş cumpăra pe toate culorile posibile şi imposibile, ceea ce evident nu e de făcut, şi ceea ce oricum nu se poate. Financiar vorbind. Şi atunci, închipuiţi'vă dilemă, pentru cumpărătorul din mine, atunci când stau în faţa unui astfel de teanc, şi trebuie să iau o decizie.
sâmbătă, 16 august 2008
vineri, 15 august 2008
vineri, 4 iulie 2008
Expoziţie foto
Comunitatea foto din Iaşi (www.blur.ro/forum) vă invită în perioada 5-13 iulie la expoziţia de fotografie "Tradiţii. Forme şi lumină." Expoziţia se va desfăşura în faţa Casei de Cultură Mihai Ursachi şi va cuprinde cele mai reuşite fotografii realizate la Târgul "Cucuteni 5000". Vernisajul va avea loc sâmbătă, 5 iulie, la ora 11:00, în sala Diotima a Casei de Cultură Mihai Ursachi.
miercuri, 2 iulie 2008
Raluca, spunând ceva.
Bineînţeles că visez şi eu la unul dintre acele aparate complicate care, ca o regulă cumva nescrisă, confirmă, într'o primă etapă, accesul în lumea fotografilor (de oriunde ar fi ei). Fireşte că mă uit cu jind la diferite jucării (pe care sunt conştientă că nu le înţeleg acum, şi pe care ştiu sigur că, de le'aş avea, nu aş putea să le valorific,în prezent, nici la 10% din capacitatea lor maximă - ar trebui să învăţ). Fireşte că mă uit cu drag. Acest drag vine cumva la pachet, cu pasiunea. E uneori poate, chiar o dovadă a pasiunii pe care o ai pentru ceva. Fie că e drag pentru pentru fotografie, chibrite sau cărţi de joc (cuvinte alese nu neapărat la întâmplare).
Gândindu'mă şi reflectând la trecutul meu fotografic, mi'am dat seama că mai toate pozele care le'am făcut până acum (câteva luni), sunt făcute de cele mai multe ori cu aparate împrumutate, acele aşa zise săpuniere (cum am aflat mai târziu că sunt denumite), cam tot timpul dintr-un singur cadru şi nu din mai multe încercări, şi mai mereu sub presiunea unui Hai Ralucaaaaaaa, odatăăăă... Fotografia a fost realizată până acum mereu intuitiv, fără nici un fel de instruire, aplicând nişte reguli inainte de a afla că ele există.
Şi cu toate acestea, nu îmi e ruşine să arăt aceste poze. Nu îmi este ruşine, întrucât nu afirm că sunt ceva mai mult decât ceea ce sunt în realitate: un început. Pentru că eu sunt la început, acolo unde suntem toţi, cum mi'ar spune cineva înţelept.
Mai mult, unele fotografii am avut chiar curajul să le pun într-o expoziţie, alături de lucrările unor persoane poate mai experimentate/talentate/dăruite decât sunt eu.
Şi da, au fost făcute cu nişte săpuniere, aparate simple, profane. Poate din acest motiv, mulţumirea este cu mult mai mare. Eu sunt dovada vie că se pot valorifica şi aparate mai puţin performante.
Acest articol nu se vrea a fi o odă aduse acestora. Nici pe departe. Mai mult, pe propria piele am realizat faptul că, de la un anumit nivel încolo, atât evoluţia rezultatelor cât şi cea a procesului de învăţare necesită alt gen de aparate. Ce încerc însă să fac aici este să militez pentru un echilibru intern, care să îţi permită să te descurci cu ce ai. Şi să te motiveze să munceşti pentru mai mult. Să te motiveze să munceşti mereu mai mult.
Acest blog nu a fost făcut pentru a etala, cât mai degrabă pentru a responsabiliza. Pentru a mă responsabiliza. Un bun prieten (mentorii sunt şi prieteni, nu?) mi'a spus că de voi posta două fotografii pe săptămână, va fi tare bucuros. Prin urmare, ca şi pui în acest domeniu al fotografiei, ca şi proaspăt intrată într-o lume care uneori e mai mult umană decât artistică şi deci imperfectă, voi încerca să mă ridic la aşteptările acestor vorbe. Voi încerca să fac lumea bucuroasă. Cu săpuniere, DSLR-uri sau ce'o să am la îndemână.
Şi cu toate acestea, nu îmi e ruşine să arăt aceste poze. Nu îmi este ruşine, întrucât nu afirm că sunt ceva mai mult decât ceea ce sunt în realitate: un început. Pentru că eu sunt la început, acolo unde suntem toţi, cum mi'ar spune cineva înţelept.
Mai mult, unele fotografii am avut chiar curajul să le pun într-o expoziţie, alături de lucrările unor persoane poate mai experimentate/talentate/dăruite decât sunt eu.
Şi da, au fost făcute cu nişte săpuniere, aparate simple, profane. Poate din acest motiv, mulţumirea este cu mult mai mare. Eu sunt dovada vie că se pot valorifica şi aparate mai puţin performante.
Acest articol nu se vrea a fi o odă aduse acestora. Nici pe departe. Mai mult, pe propria piele am realizat faptul că, de la un anumit nivel încolo, atât evoluţia rezultatelor cât şi cea a procesului de învăţare necesită alt gen de aparate. Ce încerc însă să fac aici este să militez pentru un echilibru intern, care să îţi permită să te descurci cu ce ai. Şi să te motiveze să munceşti pentru mai mult. Să te motiveze să munceşti mereu mai mult.
Acest blog nu a fost făcut pentru a etala, cât mai degrabă pentru a responsabiliza. Pentru a mă responsabiliza. Un bun prieten (mentorii sunt şi prieteni, nu?) mi'a spus că de voi posta două fotografii pe săptămână, va fi tare bucuros. Prin urmare, ca şi pui în acest domeniu al fotografiei, ca şi proaspăt intrată într-o lume care uneori e mai mult umană decât artistică şi deci imperfectă, voi încerca să mă ridic la aşteptările acestor vorbe. Voi încerca să fac lumea bucuroasă. Cu săpuniere, DSLR-uri sau ce'o să am la îndemână.
duminică, 29 iunie 2008
sâmbătă, 28 iunie 2008
miercuri, 25 iunie 2008
It's not a matter of fear.
I am troubled.
I've just watched the War Photographer movie, a movie about James Nachtwey.
I am troubled and I do not know what are the proper words that should be used, in order to describe this documentary. How should you look at the pictures presented in it? Which is more strikening: the picture through its composition and technique, or the story behind it? I just cannot decide.
What kind of man is able able to stand in the middle of pain, and choose photograph it, instead of feeling it. As it was said, it's not a matter of fear, nor pain, because you do feel them. It's a matter of how you deal the fear.
James Nachtwey is also the winner of the TED prize. You can find his talk here , or simply by watching the youtube video below.
The worst thing is to feel that as a photographer I am benefiting from someone else's tragedy. This idea haunts me. It's something I have to reckon with everyday because I know, that if I allow genuine compasion to be overtaken by personal ambition I will have sold my soul. The only way I can justify my soul is to have respect for the other persons's predicament. The extent to which I do that is the extent to which I become accepted by the other, and to that extent I can accept myself.
I've just watched the War Photographer movie, a movie about James Nachtwey.
I am troubled and I do not know what are the proper words that should be used, in order to describe this documentary. How should you look at the pictures presented in it? Which is more strikening: the picture through its composition and technique, or the story behind it? I just cannot decide.
What kind of man is able able to stand in the middle of pain, and choose photograph it, instead of feeling it. As it was said, it's not a matter of fear, nor pain, because you do feel them. It's a matter of how you deal the fear.
James Nachtwey is also the winner of the TED prize. You can find his talk here , or simply by watching the youtube video below.
The worst thing is to feel that as a photographer I am benefiting from someone else's tragedy. This idea haunts me. It's something I have to reckon with everyday because I know, that if I allow genuine compasion to be overtaken by personal ambition I will have sold my soul. The only way I can justify my soul is to have respect for the other persons's predicament. The extent to which I do that is the extent to which I become accepted by the other, and to that extent I can accept myself.
marți, 24 iunie 2008
luni, 16 iunie 2008
De la alţii: Planeta Tozer
Cu ocazia lansării noului aparat foto 350 D-SLR, compania Sony a apelat la fotograful Jason Tozer (portofoliu aici) să facă nişte fotografii, astfel încât să vadă cam ce poate noul model. Personal, nu sunt un fan Sony, dar nu despre asta vorbim aici, ci mai degrabă de fotografiile i-au ieşit lui Tozer. (un set foarte inspirat numit Planeta Tozer).
Sincer, m-am cam gândit ceva (dar nu atât de mult, nu vă entuziasmaţi) până când mi-am dat seama ce reprezintă efectiv pozele. Şi nu am putut să nu zâmbesc când mi-am dat seama că vorbim, de fapt, despre bule de săpun, pozate foarte aproape.
Setul complet poate fi găsit aici.Uitându-mă pe site-ul Sony, mi-am dat seama şi de unde a venit ideea, bulele de săpun fiind tema centrală şi pe site. (coerenţă deci şi la nivel de comunicare)
Aspectul de planetă a fost obţinut prin suflatul printr-un pai, într-o farfurie cu soluţia de săpun.
Pentru restul imaginilor s-a folosit pur şi simplu un umeraş de haine îndoit şi o cantitate foarte mare de soluţie de săpun. Ah, şi un asistent.
Personal, ideea mi se pare foarte tare. O mai detaliată descriere a modalităţii de realizare a pozelor, aici.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
